1. Cadrul general
În contextul pandemiei COVID 19 și a declarării stării de urgență în România prin intermediul Decretului nr. 195 emis la data de 16 martie 2020 (Decretul 195/2020), în mod progresiv s-au emis de către autorități o serie de reglementări cu caracter normativ, menite a ține sub control răspândirea virusului și a proteja populația, precum și a minimiza efectele negative produse în plan socio-economic.

Reglementările emise au un impact major asupra societății și economiei în ansamblu, iar consecințele generate nu au întârziat să apară nici în sfera relațiilor de muncă, afectate semnificativ în această perioadă.

Care sunt măsurile legale care se pot lua de angajatori față de salariații care fac parte din sectoarele de activitate suspendate total sau parțial prin decizia autorităților, sau față de angajații acelor companii care deși nu au fost obligate să își suspende activitatea, traversează incontestabil o perioadă dificilă din punct de vedere economic în contextul pandemiei, sunt întrebările la care vom încerca să răspundem prin intermediul acestui material.

În concret, angajatorii se întreabă dacă (i) se poate constata suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă în temeiul art. 50, litera (f) din Codul Muncii pentru caz de forță majoră sau dacă dimpotrivă, (ii) se impune suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa acestora, în temeiul art. art. 52, alin. 1), litera (c), în special în considerarea normelor de excepție introduse prin art. XI din Ordonanța de urgență nr. 30 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2 (OUG 30/2020), publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din data de 21 martie 2020.

1.1. Care sunt normele de drept comun aplicabile în cazurile de suspendare pe motiv de forță majoră și somaj tehnic? Efecte și formalități de îndeplinit.

Înainte de a adresa aceste aspecte, se impune a avea în vedere normele de drept comun privind suspendarea contractului individual de muncă pe motiv de forță majoră și șomaj tehnic. De asemenea, se impune a clarifica noțiunea de „forță majoră” în general și în contextul actual și în ce măsură poate fi constatată în acest context forța majoră de către angajatori, date fiind reglementările normative cu caracter excepțional emise în ultimele zile.

Ca o observație preliminară, menționăm că forța majoră intră în categoria cazurilor de suspendare de drept, conform art. 50, litera (f) din Codul Muncii, în vreme ce întreruperea sau reducerea temporară a activității pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare (așa-numitul „șomaj tehnic”) atrage suspendarea din inițiativa angajatorului, în temeiul art. art. 52, alin. 1), litera (c) din Codul Muncii.

Cele două cazuri de suspendare presupun consecințe diferite, atât în planul relațiilor de muncă, cât și în ceea ce privește formalitățile de îndeplinit de către compania angajatoare.

Dacă în cazul forței majore, suspendarea operează independent de voința părților și are drept efect esențial suspendarea prestării muncii și a plății drepturilor de natură salarială, în cazul șomajului tehnic suspendarea survine din inițiativa angajatorului, salariații afectați beneficiind totuși de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

1.2. Formalități interne

Din perspectiva formalităților interne, cazul de forță majoră se constată de către angajator printr-o decizie internă emisă în acest sens, ce va fi comunicată salariatului, în vreme ce întreruperea sau reducerea activității din motive economice, va fi justificată prin intermediul unei hotărâri emise de organele statutare competente ale companiei (i.e. Adunarea Generală/Consiliul de Administrație/Administratori).

Hotărârea privind întreruperea sau reducerea activității va releva motivele economico-financiare ce stau la baza sa precum și măsurile ce se au în vedere în acest context. Pentru o mai bună prezentare a situației concrete, hotărârea poate fi însoțită de rapoarte economico-financiare sau alte documente similare interne, cu rol justificativ. În temeiul acestei hotărârii a organelor statutare se vor emite și comunica către angajații afectați deciziile individuale de suspendare a contractelor de muncă, în temeiul art. 52, alin. 1), litera (c).

În cazul suspendării relației de muncă pe motiv de forță majoră nu este necesară în principiu emiterea unei hotărâri interne justificative, așa cum se impune în cazul șomajului tehnic, tocmai în considerarea faptului că acest tip de suspendare se produce ope legis, independent de voința părților, neimplicând în mod real o „decizie”, ci o constatare a unei situații de fapt. Este totuși recomandabil ca decizia internă de suspendare de drept să prezinte pe scurt evenimentul de forță majoră ce a determinat emiterea sa.

1.3. Avizul de forță majoră

În temeiul art. 4, litera (j) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, camerele județene de comerț „avizează existența cazurilor de forță majoră și influența acestora asupra executării obligațiilor comercianților„, în temeiul unei documentații depuse de persoana interesată.

Desigur, tocmai în considerarea caracterului imprevizibil al forței majore, suspendarea de drept a raportului de muncă se produce anterior obținerii unui astfel de aviz doveditor de la camera de comerț. A solicita un aviz anterior producerii evenimentului ce determină suspendarea de drept, presupune că respectivul eveniment a fost previzibil, ceea ce însemană implicit că nu suntem într-un caz de forță majoră.

Prin urmare, nu se poate considera nulă ab initio decizia angajatorului prin care se constată suspendarea de drept pe temei de forță majoră, în lipsa avizului doveditor emis de camera județeană de comerț. Avizul reprezintă doar un mijloc de dovadă a unei situații de fapt, pe care o instanța îl poate lua sau nu în considerare, în funcție de circumstanțele concrete ale speței și de celelalte probe din dosar.

2. Reprezintă pandemia COVID-19 și măsurile instituite în contextul declarării stării de urgență prin Decretul 195/2020 cazuri de forță majoră?

Deși Codul Civil nu specifică în concret cazurile de forță majoră, plecând de la definiția legală, respectiv „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil„, putem concluziona că, atât pandemia COVID-19 (prin consecințele declanșate), cât și anumite măsuri obligatorii luate în cadrul stării de urgență pot constitui astfel evenimente.

Totuși, pandemia nu poate fi invocată în mod automat drept motiv de suspendare a contractelor individuale de muncă. Nici instituirea stării de urgență la nivel național prin Decretul 195/2020 nu poate justifica în toate cazurile constatarea suspendării contractelor de muncă pentru acest motiv.

Pentru a concluziona că a survenit suspendarea de drept, vom analiza cu prioritate în ce măsură evenimentul de forță majoră existent determină în concret imposibilitatea absolută a desfășurării relațiilor de muncă.

Față de măsurile luate de autorități după instituirea stării de urgență și față de consecințele pe care pandemia și starea de urgență le-a generat în plan economic, apreciem că sunt într-un caz de forță majoră:

(i) companiile obligate să își întrerupă activitatea total sau parțial[1] și implicit salariații afectați direct de măsura întreruperii – măsura fiind deopotrivă obligatorie pentru ambele părți ale contractului de muncă conform art. 6 din Decretul 195/2020, precum și

(ii) acele companii care deși nu au fost obligate să își întrerupă activitatea total sau parțial, totuși, ca o consecință a pandemiei COVID-19 și instituirii stării de urgență, întâmpină în mod real dificultăți economice, concretizate în primul rând printr-o lipsă severă de lichidități, dificultăți ce fac imposibilă onorarea obligațiilor monetare față de toți salariații sau față de o parte dintre aceștia.

În cazurile de mai sus, fie ambele părți, fie doar angajatorul, se află independent de voința lor în imposibilitate de onorare a obligațiilor lor esențiale (i.e. prestarea muncii, respectiv plata remunerației).

În acest sens, prin art. X, alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri fiscal – bugetare (OUG 29/2020), publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din data de 21 martie 2020 se clarifică următoarele:

„(3) Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență„.

Totuși, angajatorii care se află în situațiile de mai sus, vor putea constata suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă relevante, în temeiul art. 50, litera f) din Codul Muncii, doar în anumite condiții, astfel cum vom detalia în cele ce urmează.

3. Care sunt reglementările recente cele mai relevante din perspectiva impactului asupra relațiilor de muncă?

Conform art. XI, alin. 1) din O.U.G. 30/2020 pe perioada stării de urgență, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020 (Legea bugetului pe anul 2020).

Conform alin. 2) din același articol, de prevederile alin. (1) beneficiază salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

(a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la 12 din anexa nr. 1 la Decretul 195/2020.

(b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a OUG 30/2020, respectiv 21 martie 2020.

În plus, pentru angajatorii menționați la litera b) de mai sus, plata indemnizației se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că (i) angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că (ii) nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

4. Măsurile angajatorului în relația cu salariații: suspendare pentru caz de forță majoră sau șomaj tehnic?

Companiile neimpactate de măsurile luate de autorități și care nu întâmpină dificultăți economice semnificative, nu vor putea invoca pandemia COVID-19 pentru a constata suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă, întrucât evenimentul de forță majoră existent nu îi pune în imposibilitatea de a-și onora obligațiile față de salariați. Altfel spus, în ceea ce îi privește pe acești angajatori, evenimentul de forță majoră nu are caracter invincibil și inevitabil pentru a putea fi invocat.

În celelate cazuri, va fi avută în vedere situația concretă de la nivelul companiei, putând exista mai multe ipoteze.

4.1. Angajatorii aflați în situația întreruperii totale sau parțiale a activității, ca urmare a Ordonanțelor Militare 1/2020 și 2/2020 (Ordonanțele Militare 1 și 2)

Față de salariații care nu mai pot presta muncă ca urmare a restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare 1 și 2, angajatorul se află indiscutabil într-un caz de forță majoră putând constata prin decizie suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă relevante.

Totuși, în considerarea reglementărilor de excepție prevăzute de art. XI, alin. 1) din OUG 30/2020, este recomandabil ca angajatorul să dispună în mod prioritar suspendarea temporară a contractelor individuale de muncă, din inițiativa sa, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii (i.e. șomaj tehnic), indemnizațiile salariaților de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat urmând a fi suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj (cu plafonarea la 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului pe anul 2020).

Facilitatea oferită de stat prin art. XI, alin. 1) din O.U.G. 30/2020 nu reprezintă o măsură dispusă exclusiv în beneficiul angajatorului, ci mai degrabă în beneficiul angajatului, fiind în cele din urmă o măsură de protecție socială, care alături de celelalte inițiative este menită a contribui la menținerea siguranței economice și sociale a populației.

Pentru cazurile de întrerupere parțială a activității companiei, față de salariații neafectați de restricțiile impuse (i.e. salariații care, raportat la specificul muncii, teoretic, își pot continua activitatea), dacă este cazul, în funcție de situația economică concretă din unitate, se poate decide fie întreruperea, fie reducerea activității potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Cu alte cuvinte, chiar dacă restricțiile nu impactează anumite categorii de salariați, acest lucru nu presupune că angajatorul nu poate lua măsura șomajului tehnic inclusiv față de aceste categorii, dacă situația obiectivă din companie o impune. Însă, în aceste cazuri, indemnizația de 75% din salariul de bază nu va mai fi suportată de stat, ci de angajator, conform Codului Muncii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite cele două condiții impuse de alin. 2 al art. art. XI (i.e. scăderea încasărilor cu 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020 și lipsa capacității financiare pentru a plăti toți salariații), caz în care se va putea beneficia de facilitatea acordată prin art. XI, alin. 1) din O.U.G. 30/2020.

4.2. Angajatorii aflați în situația reducerii de activitate în contextul pandemiei COVID-19

Angajatorii neafectați de interdicțiile impuse prin Ordonanțele Militare 1 și 2, dar care își reduc activitatea ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19, pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la art. XI, alin. 1) din OUG 30/2020 pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a acesteia.

Pentru acești angajatori, plata indemnizației se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că societatea (i) înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că (ii) nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

Deși termenul „capacitate financiară” nu este definit, putem în mod rezonabil presupune că se referă la o lipsă severă de lichidități, dovedibilă, ce pune în mod real angajatorul în situația imposibilității onorării obligațiilor sale față de salariați.

În condițiile în care aceste companii pot beneficia de indemnizația suportată de stat doar pentru cel mult 75% dintre angajați, pentru restul salariaților se poate constata inclusiv suspendarea de drept pentru caz de forță majoră, dacă se poate dovedi drept imposibilă achitarea obligațiilor salariale față de aceștia.

Deși suspendarea contractului individual de muncă pentru caz de forță majoră operează ope legis, independent de voința părților, acest fapt nu exclude obligația angajatorului de a dovedi dificultățile economice severe ce au generat suspendarea de drept.

Prin urmare, la baza deciziilor individuale de suspendare este recomandabil să se afle documente interne justificative (e.g. decizii ale organelor statutare însoțite de rapoarte economico – financiare detaliate).

NOTE

[1] Conform Ordonanței Militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din data de 18 martie 2020, au fost suspendate:

(i) activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației (cu excepția comercializării ce nu presupune rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum drive-in, room-service sau livrare la client);

(ii) activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise, precum și organizarea oricărui eveniment care presupune participarea a mai mult de 100 de persoane în spații deschise;

(iii) zborurile efectuate de operatori economici aerieni către și din Spania (alăturându-se astfel suspendării zborurilor către și din Italia).

Conform Ordonanței Militare nr. 2/2020 privind introducerea unor noi măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19, publicată în Monitorul Oficial  nr. 232 din data de 21 martie 2020, au fost suspendate:

(i) activitățile în cabinetele de medicină dentară, cu excepția urgențelor stomatologice;

(ii) activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie; centrul comercial este definit conform Anexei la Legea 296/2004 privind Codul Consumului.

Conform Ordonanței Militare nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19, cu privire la activități permise în centrele comerciale, se exceptează de la suspendarea activității de vânzare produsele electronice și electrocasnice de către operatorii care asigură livrarea la domiciliu, precum și produsele și serviciile de optică medicală.