1. Cadrul general

Instituirea stării de urgență prin Decretul 195/2020 emis la data de 16 martie 2020 de către Președintele României (Decretul 195/2020), iar ulterior a stării de alertă prin Hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 (HG 24/2020) și Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (HG 394/2020)[1] a determinat asigurații să invoce forța majoră în executarea contractelor de asigurare.

Măsurile luate de autorități au afectat în principal societățile care dețin restaurante, hoteluri, cafenele sau centre comerciale și care aveau în vigoare diverse polițe de asigurare – asigurare de bunuri și/sau întrerupere activitate[2], asigurare de răspundere civilă pentru terți sau asigurarea de răspundere a administratorilor și directorilor, iar menținerea continuității asigurării era prioritară.

Asftel, în contextul pandemiei generate de Covid-19, asigurații s-au confruntat cu situația în care plata primelor de asigurare a devenit extrem de oneroasă și au invocat imposibilitatea plății acestora la valoarea agreată inițial și chiar au solicitat, ca urmare a intervenirii cazului de forță majoră exonerator de răspundere, suspendarea executării obligațiilor de plată a primelor de asigurare până la reluarea activității.

Solicitările asiguraților au avut ca temei prevederile Ordonantei de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare (OUG 29/2020) care au reglementat posibilitatea ca întreprinderile mici sau mijlocii (IMM) care (i) și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență și (ii) care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 (Ordinul 791/2020) să poată invoca forță majoră în contractele în derulare beneficiind astfel de amânarea la plată.

Chiar și în ipoteza în care asigurații ar beneficia de prevederile OUG 29/2020, ce se întâmplă însă cu asigurații cărora li se aplică prevederile legale din Decretul 195/2020, HG 24/2020 și HG 394/2020 precum și alte acte normative subsecvente și incidente, asigurați care sunt afectați de efectele pandemiei și totuși nu se încadrează în definiția IMM? În continuare urmează o analiză a remediilor juridice pe care asigurătorii și asigurații le pot avea în vedere în astfel de situații.

2. Forța majoră

Conform articolului X alineatul (2) din OUG 29/2020 amânarea la plată se acordă pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

Cu toate acestea, prevederile articolului X alineatul (2) din OUG 29/2020, prin derogare de la alte dispoziții legale prevede că, în contractele în derulare, o IMM poate invoca forță majoră numai după încercarea de renegociere și adaptare a clauzelor contractuale impactate de condițiile excepționale generate de starea de urgență.

Mai mult decât atât, se prevede în mod expres ca încercarea de negociere trebuie dovedita cu înscrisuri comunicate între părți.

Se prezumă a constitui caz de forță majoră, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă articolul 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul SARS-CoV-2 și care a afectat activitatea IMM. Afectarea este atestată prin certificatul de situație de urgență: (a) tip albastru, pe baza unei declarații pe proprie răspundere, în care se menționează că IMM se află în situația în care activitatea i-a fost întreruptă total sau parțial în baza deciziilor luate de către autorități sau (b) tip galben, pe baza declaraţiei pe propria răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Pe de altă parte, nu vor fi considerate imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.

În plus, OUG 29/2020 prevede că imprevizibilitatea se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat, respectiv la momentul încheierii contractului de asigurare.

3. Impreviziunea

Impreviziunea, ca excepție de la teoria forței obligatorii a contractului, presupune o redistribuire echitabilă a prestaţiilor părţilor ca un remediu aplicabil în condiţiile stricte stabilite de prevederile legale.

Aceasta poate fi invocată numai „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”.

Astfel, scopul este menţinerea contractului, dar în condiții care au în vedere continuitatea exercitării drepturilor şi executarea obligaţiilor de către părţi raportat la situația economică a asiguratului.

Prin urmare, în situația în care executarea obligației de plată a primei de asigurare a devenit excesiv de oneroasă din cauza unei schimbări excepționale a împrejurărilor – în speță pandemia Covid-19, împrejurări care fac vădit injustă obligarea asiguratului la plata primei de asigurare/ratei de prima, acest aspect trebuie dispus de o instanță de judecată care să analizeze particularitățile speței și gradul de afectare economica.

De menționat că, și în acest scenariu, încercarea cu bună-credință de renegociere și adaptare rezonabilă și echitabilă a politelor este o condiție prealabilă.

O instanță de judecată poate dispune (i) adaptarea contractului de asigurare, astfel încât să fie distribuite în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile care rezultă din schimbarea împrejurărilor sau (ii) încetarea contractului.

Instanța va putea dispune pe cale ordonanței președințiale suspendarea executării contractului în condițiile în care sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale acestei proceduri. Condiția urgenței va fi îndeplinită dacă asiguratul va justifica, pe lângă prejudiciul cauzat de intervenirea pandemiei Covid-19, și faptul că acesta nu ar putea fi reparată eficient pe calea unei acțiuni de drept comun.

4. Contractul de asigurare

Conform prevederilor legale și contractuale, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat să plătească o indemnizație asiguratului.

Astfel, un contract de asigurare se consideră încheiat prin plata primei de asigurare. În contextul în care prima de asigurare nu este plătită, polițele nu sunt considerate valide și nu produc efecte juridice.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește riscurile asigurate, acestea nu sunt afectate în mod direct de situația excepțională. Așadar, evenimente asigurate se pot produce independent de pandemia Covid-19.

Prin urmare, în cazul în care prima de asigurare nu este plătită conform termenilor și condițiilor din polițele de asigurare, în cazul producerii unui eveniment asigurat, în conformitate cu prevederile articolului 2206 alineatul (5) din Codul civil, asigurătorul se va afla în imposibilitatea de a putea înregistra notificarea de daună.

5. Concluzii

Imposibilitatea plății primelor de asigurare ca urmare a pandemiei Covid-19 nu reprezintă forța majoră în sensul OUG 29/2020, iar declararea suspendării executării obligațiilor de plată a primelor de asigurare care decurg din contractele de asigurare nu produce efecte juridice.

O modificare a termenilor și condițiilor privind plata primelor de asigurare și adaptarea riscurilor acoperite poate fi avuta în vedere doar în considerarea teoriei impreviziunii. În cazul în care o negociere amiabilă nu este posibilă, o instanță de judecată poate dispune distribuirea între asigurat și asigurător, în mod echitabil, a pierderilor și beneficiilor care rezultă din schimbarea împrejurărilor care au fost avute în vedere la data încheierii contractelor de asigurare prin intervenirea unor schimbări exterioare, obiective și independente de voința părților, e.g. – reducerea primei de asigurare și eliminarea unor riscuri acoperite din secțiunea de acoperiri.

Evident, pentru stabilirea cu exactitate că impreviziunea este remediul care trebuie avut în vedere este necesară o analiză specifică de la caz la caz raportat la condițiile contractuale și pentru a exclude situații în care asiguratul și-a asumat în mod expres riscul de neplată în cazul unei epidemii/pandemii. Așadar, trebuie avut în vedere dacă sunt îndeplinite condițiile prealabile, respectiv (i) schimbarea excepțională a împrejurărilor care fac vădit injustă obligarea asiguratului la plata primei de asigurare, (ii) asiguratul nu și-a asumat riscul acestei schimbări și nici nu se putea considera în mod rezonabil că si-ar fi asumat acest risc, (iii) asiguratul nu a contribuit din culpă la întinderea efectelor[3]. Într-un astfel de scenariu, asiguratul nu va mai avea posibilitatea de a invoca dispozițiile din materia impreviziunii.

NOTE

[1] Conform HG 394/2020 începând cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.

[2] De regula, asigurările de bunuri și întrerupere activitate acoperă pierderile financiare cum ar fi pierderea profitului, pierderea veniturilor și costurile fixe care rezultă din întreruperea activității doar dacă întreruperea a fost cauzată de un risc asigurat, e.g. – incendiu, explozie, cutremur, inundație, furt, vandalism, daune cauzate de explozia conductelor, spargerea geamurilor, terorism.

[3] Deși nu este specific reglementată, aceasta condiție este avută în vedere de doctrina prin analogie cu soluțiile preconizate în cadrul culpei concurente pentru situația forței majore și în materia răspunderii civile delictuale. Așadar, se poate considera ca este exclusă culpa asiguratului în ceea ce privește întinderea efectelor doar în situația în care nu se poate avea în vedere nici cea mai ușoară culpă în condițiile articolului 1357 alin. (2) din Codul civil?